Când un cetățean al Vienei atât de ilustru precum Sigmund Freud se referă la numita capitală sub apelativul de „orașul viselor”, restul muritorilor își înclină capul a aprobare. Mai ales fiind vorba de cineva care știe una-alta despre vise. Și că tot vorbim despre minți luminate, Amadeus Mozart, Johan Strauss, Christoph Waltz și alți năstrușnici de aceeași teapă s-au trezit, la vremea lor, visând pe străzile acestui oraș atât de cunoscut pentru artă și cultură.
Dacă articolul nostru te găsește tocmai după o perioadă de muncă asiduă care prea puțin ți-a hrănit spiritul sau după una în care ai exagerat binișor cu cârciumile și paharele, am picat numa’ bine. Află mai multe despre acest oraș care respiră artă și frumos în fiecare centimetru pătrat de… orice – de la muzee, la parcuri, la fațade sau fresce. Și am mai stat noi nițel, am mai cugetat și ne-am gândit că nu e niciun mod mai potrivit de a-ți scălda privirea în toate cele decât din spatele unui ghidon de bicicletă nărăvașă, la galop pe străzile vieneze.
Am făcut, așadar, echipă cu Donkey Republic, experții locali într-ale bicicletei, și i-am rugat să ne fie ghizi prin frumoasa capitală, spunându-ne unde se respiră mai cu patos aerul artistic de Viena.
Apucă zdravăn de ghidon și pornește-o pe Drumul Inel
Nu-i loc mai bun de început să pedalezi decât în Stadtpark (Parcul Orașului), un soi de muzeu în aer liber, îmbrăcat într-o pistă de biciclete care încinge întregul centru. O vei recunoaște după vopseaua alb și albastră cu care-i marcată de la un capăt la altul sau după numele de Ringstraße (Drumul Inel).
Să nu te mire dacă, mergând tu cuminte și vesel înspre Galeria Albertina, vei vedea că dai la tot pasul nas în nas cu un număr infinit de statui ale muzicienilor austrieci (că doar au de unde, iar mândria națională nu-i ceva căreia îi pui o pungă pe cap și o ascunzi sub pat, ci o proclami cu surle și trâmbițe).
Odată trecut de pădurea de statui și busturi, vei ajunge la Albertina, cunoscută drept Luvrul Austriei – cea mai cea galerie de artă vieneză, cu expoziții de toate neamurile, de la Monet to Picasso și alții. Dacă ești pus serios pe artă și vrei să pleci burdușit de toate cele câte poți lua de aici cu ochii minții, plănuiește să-ți petreci cel puțin jumătate de zi în această galerie.
Croiește-ți drum către Sucession
După ce-ai văzut tot ce era de văzut în Albertina, traversează Drumul Inel către Karlsplatz pentru a-ți croi drum către una dintre cele mai masive clădiri din oraș… tam-tam… Sucession. Această sală de expoziții a fost inaugurată în 1897 de către numeroși artiști, printre care Gustav Klimt (nu ai idee despre cine-i vorba? Nu-i bai, îi vei vedea semnele trecerii prin viață în fiecare colț de oraș). Ce voiau să facă șugubeții? Păi uite că s-au trezit cu conservatorismul artistic năvălindu-le în casă și cu o masă de tradiționaliști care nu se împăcau de nicio culoare cu nebuniile abstracte pe care le aveau ei de oferit omenirii. Așa că au pus mână de la mână și au stabilit Sucession, un loc unde puteau să-și expună creațiile în absența sprâncenelor ridicate și a vocilor grave care să le conteste creativitatea.
„Interesant…”, spui în sinea ta. Nu-i de mirare, la fel cum nu ne-ar mira să ți se facă un pic foame după atâta măreție artistică. La țanc, pentru că nici nu treci bine strada de aici și ajungi în piața Naschmarkt unde vânzători te așteaptă cu colțurile buzelor luând-o zdravăn la sănătoasa în zâmbete ditamai, pentru a-ți vinde mâncăruri provenind din toate colțurile lumii.
MQ sau MuseumsQuartier
Dacă, după ce te-ai lăsat ispitit de zâmbetele vânzătorilor și ți-ai săturat stomacul, vei simți că îți mai trebuie puțină artă… excelent! Vei fi mai fericit decât un cal ce tocmai s-a trezit îngropat în ovăz până-n gât aflând că, la nu mai departe de 500 de metri pe Drumul Inelului, vei da de un loc plin doldora cu ceea ce-ți trebuie, cunoscut drept MuseumsQuartier sau MQ. Așadar, leagă-ți bine bicicleta, bagă capul într-unul din muzeele de aici (sau în toate dacă setea de artă îți usucă aprig gâtul conștiinței) sau instalează-te confortabil într-unul din spațiile de lounge din piața centrală.
Ce te-așteaptă în meniul mai-sus numitului cartier? Păi, o bucată Muzeu al Artei Moderne (mumok), iar, pentru cine știe ce vrea, iar acel ceva este arhitectura art nouveau a clădirilor din Viena, există o casă de bilete în fața muzeului Architechtzentrum. Q21 este un loc ceva mai alternativ, unde fel și fel de artiști de seamă ai zilelor noastre vin pentru a-și prezenta cele mai de soi creații.
Sau, pentru ceva mai tradițional, îndreaptă-te către Muzeul Leopold unde vei găsi o suită de capodopere ale modernismului clasic, printre care cele ale lui Gustav Klimt (de care vorbeam mai sus) și Egon Schiele.
Kunsthistorische Museum (Muzeul Istoria Artei) domină net zona prin arhitectura-i și se opune unei clădiri ce îi seamănă întru totul – Muzeul Istoriei Naturale .
Artă pe scena vieneză
Întorcându-ne pe Drumul Inel, mai devreme sau mai târziu imaginea Palatului Imperial al Austriei (Hofburg, casă a familiei regale Habsburg de sute bune de ani) îți va lovi năprasnic retina. Revino-ți din încântare și ține-o drept până îți apar în cale Parlamentul Austriei, urmat îndreaproape de Rathaus (consiliul municipal). Toate acestea sunt preludiul pentru următoare somptuozitate, pe numele ei Burgtheater.
Nu, această clădire nu are nici în clin nici în mânecă cu burgerii (știm că ți-a încolțit în cap speranța pentru o clipă), ci este, în momentul de față, cel mai activ teatru din lume! Odinioară jucând rolul de teatru privat al familiei regale, astăzi pune în scenă piese care mai de care, de la Îmblânzirea Scorpiei al lui Shakespear, la monologuri platoniene ce se lungesc pe câte două ceasuri.
Mai dă răgaz picioarelor, lungindu-le de-a lungul canalului
Gata! Ce-i prea mult strică și tu, dacă ai ajuns până aici urmându-ne instrucțiunile, ai muncit destul să stergi traumele laborale la care ai fost supus în ultima vreme. Arta te-a salvat de la nebunie și e timpul să șezi pe turul pantalonii și să răsufli așa cum o face un om relaxat și mulțumit cu ceea ce are și este. Așa că, în momentul ăla al zilei în care soarele știe că toți ochii sunt pe el, iar năstrușnicul se pregătește să-și facă ieșirea din scenă într-un mod cât mai cochet cu putință, tu asigură-te că te afli pe Donaukanal.
Donaukanal este unul dintre lungile brațe ale Dunării, peste care omul și-a băgat coada pentru a-l transforma într-un canal care să-l protejeze de posibile inundații din perioadele cu ploi torențiale.
Țărmul canalului este acum unul din locurile parcă special făcute pentru ca bieții îndrăgostiți să se plimbe mână în mână, jurându-și dragoste eternă. Pe lângă îndrăgostiți, mai găsești bicicliști, oameni care plimbă câini sau alte asemenea categorii de cetățeni respectabili, plus o salbă de baruri și de cafenele pline ochi în zilele toropitoare de vară.
Când se lasă noaptea, însă, se cam duce pe apa sâmbetei toată inocența adolescentină a romantismului pentru că Donaukanal se transformă într-o scenă a păcătoasei vieți de noapte. Dar lucrurile nu-s doar în alb sau negru, iar dacă ai venit aici să vezi artă, apăi nu scapi de ea nici îmbrăcat în foițe proaspete de usturoi.
Canalul acesta, pe lângă cluburi și îndrăgostiți, este centrul artei stradale din Viena, și asta pentru că primăria orașului, în intenția de a încuraja exprimarea liberă a tinerilor, a permis năzdrăvanilor să-și facă de cap cum poftesc cu sprayurile de graffiti și cu ce le mai poftește inima. Și asta încă din 1995. Rezultatul este că acum, canalul respiră culoare și artă urbană, străjuit fiind de bătrânele ape ale Dunării.
Casă, dulce casă… Hundertwasser
Ultimul sfat cu care aruncăm în tine este legat de ceea ce vei găsi de continui să-ți pui posteriorul la treabă și să pedalezi de-a lungul canalului. Hundertwasser House, pe numele ei, este considerată cea mai de seamă capodoperă a faimosului și excentricului artist Friedensreich Hundertwasser. O clădire ce privește banalul în ochi și pufnește disprețuitor în timp ce își etalează cu nerușinare culorile în fața publicului luat prin surprindere. Ca să-ți faci o idee despre ce se întâmpla între urechile artistului atunci când te vei întreba de ce podeaua casei se ondulează în valuri, află că acesta a fost auzit glăsuind cum că, o podea neuniformă este, întru totul, o melodie divină pentru picioare (…). Acoperișul clădirii este îmbrăcat în pământ și iarbă, iar copaci de dimensiuni remarcabile își fac veacul în interiorul încăperilor, lăsându-și ramurile să o pornească libere afară, prin deschizătura ferestrelor. Și dacă, în naivitatea ta, vei crede ca tocmai ai nimerit într-un muzeu sau ceva de genul ăsta, mai gândește-te – locul încă este folosit drept o clădire de apartamente pentru oameni… obișnuiți.
