Brăduț Florescu a descoperit la vârsta de 13 ani, când se afla în Norvegia într-o tabără internațională, că lumea este de fapt una singură. În 2009 s-a mutat în Thailanda, țara care l-a cucerit și încă-l cucerește prin frumusețe, bogăție și civilizație, prin locurile și oamenii săi. Din 2007 scrie și publică fotografii din și despre călătorii pe Tedoo.ro și pe Tedoo.eu. Îl urmărim și nu ne mai oprim. Nici n-avem cum când el nu se poate opri din povestit. Din 12 luni cât are-un an, pe șapte le petrece călătorind în jurul lumii, fie cu proiecte pe care le pregătește atent cu ceva timp înainte, fie curios să descopere anumite destinații pentru care spune că se rezumă la pregătiri minime – câteva limbi străine, un zâmbet și multă dragoste de oameni. Deși ne-am oprit la 12 întrebări și răspunsuri pentru acest interviu, poveștile lui Brăduț Florescu sunt fără sfârșit.
Când a fost prima ta călătorie semnificativă și ce ai învățat din ea?
În 1987 am fost într-o tabără internațională în Norvegia. Aveam 13 ani. Eram trei copii din blocul comunist, toți trei români, iar restul până la 100 din țări din lumea liberă, de la SUA și Mexic la Japonia. Am învățat că, indiferent de țara sau continentul din care vin, tuturor copiilor le place să se joace și să cânte cu alți copii. Călătoria aceea mi-a inoculat ideea – greu de mestecat în anii aceia – că lumea e de fapt una singură.
Cu picioarele în mare sau pe pământ? De ce?
Chiar săptămâna trecută făceam o socoteală referitoare la programul meu. Din 12 luni, 5 stau acasă și 7 sunt plecat. Din 30 de zile ale lunii, în medie, vreo 6-7 mă găsesc pe un soi de barcă, fie ea feribot, șalupă rapidă, velier sau caiac. Am perioade în care stau pe apă la fel de mult ca pe uscat, dacă nu mai mult.
Povestește-ne în câteva cuvinte despre experiența ta de suflet din toate călătoriile pe care le-ai făcut până acum.
E greu să povestesc în câteva cuvinte experiențe cărora le-am consacrat articole sau foiletoane întregi. Nu m-a binecuvântat Dumnezeu cu darul conciziei. Când mă apuc de povestit nu mă mai opresc.
Dar ca să încerc un răspuns…cred că experiența de suflet rămână acea noapte pe plaja de sud a unei insule pustii din largul Sumatrei, unde am asistat sub lumina stelelor la ieșirea din cuib a doi pui de broască țestoasă leatherback pe care, împreună cu prietenii mei, i-am ajutat să ajungă în ocean.
Ce înveți despre tine și despre lumea din jurul tău călătorind?
Adevărul.
Ce te face să rămâi să locuiești în Thailanda și nu în altă țară din cele vizitate până acum?
E o țară frumoasă, bogată și civilizată. Nu degeaba are un turism atât de bine dezvoltat. Tot ce se spune de bine despre Thailanda este adevărat de la cea mai cunoscută plajă până la ultimul cătun din munți. E o țară cu oameni de ispravă, mândri dar prietenoși, curați, harnici, cu frumosul și cu zâmbetul în suflet.
Dincolo de a scrie despre călătorii, îți place să faci fotografii. Care e fotografia pe care ai făcut-o în călătoriile tale de care ești cel mai mândru? De ce?
Dacă mi-aș fi permis să iau după mine tot timpul un fotograf bun, nu mă apucam și de asta. Dar pentru că nu sunt atât de bogat trebuie să-mi fac singur fotografiile și iese ce iese.
Nu le fac ca să mă mândresc cu ele, ci ca să spun poveștile pe care nu le pot scrie. Stări, momente, culori pe care nu sunt capabil să le pun în vorbe. Un scriitor bun nu are nevoie de fotografii, eu am.
Dacă ai putea să călătorești în lumea întreagă alături de o personalitate remarcabilă, care fi ea și de ce?
Visul meu a fost să călătoresc împreună cu toată omenirea, să facem o gașcă mare și să umblăm. Apoi am realizat că dorința mi se împlinise deja din moment ce Pământul se învârte în jurul Soarelui o dată pe an, iar Sistemul Solar și Galaxia călătoresc la rândul lor prin Univers. Eu, voi, cititorii acestui articol, călătorim împreună fără să ne dăm seama. Să avem drum bun.
Cum te pregătești pentru o nouă călătorie (mental, fizic, spiritual)?
Depinde. Dacă respectiva călătorie are asociat un proiect, un subiect, o temă anume, pregătirile pot dura între 6 luni și un an, mare parte din timp fiind dedicat discuțiilor cu partenerii, găsirii de contacte locale, documentării și pregătirii logistice propriu-zise.
Dacă e o călătorie de destinație, nu de temă, o abordez cu pregătiri minime, ca să nu-i sufoc potențialul. Fiecare element planificat ciobește frumusețea descoperirii.
Intru pe Momondo, îmi caut bilet de avion și hotel și-am plecat. Fac bagajul în dimineața zborului, în grabă, și sper să uit ceva „esențial” ca să văd cum mă descurc fără.
La prima destinație iau cazare două nopți, apoi decid continuarea în funcție de ce-mi spune flerul, de ce oameni întâlnesc, de oportunitățile care apar.
Ce schimbări a adus în viața ta faptul că de mulți ani călătorești și scrii despre asta?
Prea multe ca să le enumăr într-un interviu. Pe scurt, mi-am dat seama cât eram de ignorant în multe privințe și m-a făcut să caut, să învăț, să aflu, ca să descopăr că sunt ignorant în alte privințe. De când m-am apucat de munca asta mă simt ca un ucenic de bucătar cojind o ceapă interminabilă. Cojesc, plâng, cojesc, plâng și nu se mai sfârșește.
Ce lucruri esențiale iei de obicei cu tine în bagaj indiferent de destinație?
Câteva limbi străine dintre care una vorbită foarte bine și alte 4 foarte prost, un zâmbet și multă dragoste de oameni.
Care au fost cele mai dificile momente de care ai avut parte în călătoriile tale? Cum le-ai depășit?
În meseria mea momentele dificile nu se petrec în timpul călătoriei fizice. Toate pățaniile, durerile, fricile, neajunsurile de pe drum au marea calitate de a putea fi transformate în ceva frumos: în povești.
Am momente dificile, groaznic de dificile, atunci când am trăit o poveste minunată și nu știu cum s-o spun. De aceea și scriu atât de rar. Îmi petrec zile și nopți vorbind cu povestea până mă învață ea cum ar vrea să fie dată mai departe.
Înainte să adormi, ce îți spui deseori în sine pentru următoarea zi?
Tatăl nostru.
