Cu toată indulgența de pe pământ, nu ai putea minți nici măcar un țânc, spunându-i că Insulele Canare sunt o destinație alternativă. Și nu trebuie să-ți fi făcut Erasmusul acolo sau nici măcar să fi pus piciorul, ca să intuiești cât de cât despre ce este vorba: plaje cu mulți turiști, resorturi și clișee turistice la tot pasul. Totuși, mai este încă speranță pentru că, asemenea tuturor întinderilor de lume, există încă, slavă Domnului, destule colțișoare semi-virgine și locuri mai puțin explorate, populate cu prisosință de localnici.
Am făcut echipă cu Andrea Montgomey, de profesie călător-scriitor și un soi de expert în ale destinațiilor și am băgat la cuptor o serie de cinci capitole care să pună lumină și să facă dreptate acestor insule dumnezeiești. Andrea este stabilită în Insulele Canare, specializată în drumeții și în arta culinară a călătoriilor; dezvăluie tot ce află și nu păstrează nimic pentru ea pe website-ul Buzztrips.
Prima parte dezvelește intimitățile Insulei Tenerife, cea mai mare și mai populată dintre cele 7, vizitată de o gălăgie de cinci milioane de suflete în fiecare an. Acestea fiind condițiile, nu-ți va da mâna să refuzi oareșcare îndrumări despre cum să te fofilezi cu măiestrie de la locurile înțesate de turiști.
Un paradis pentru drumeți și alta nu
Mare-ți va fi mirarea să constați că Tenerife îți dă ocazia să-ți vâri picioarele și în altceva decât în nisip; înainte să tragi concluzii deocheate, iuțim vorba și-ți spunem că bocancii sunt cei la care ne referim.
Parcul Național Teide e aciuat în buricul insulei și arată clar ca lumina zilei că odată, valuri nesfârșite de lavă au săpat solul fără milă, lăsând contemporanilor un relief ce aduce a lună. Dar istoria fuse și se duse, și nouă ne rămân acum trasee cât se poate de accesibile pe care să ne uzăm încălțămintea. Atențiune, undeva în partea de nord-est, vei da peste poteci de toată frumusețea, care înfruntă cu izbândă pădurile dese de laur din Munții Anaga.
Pentru a respira un pic de aer băștinaș și a-ți face o idee despre cum obișnuia să fie viața celor dintâi de pe insulă, mergi pe urmele celor demult numiți Guanches. Cam în urmă cu vreo 500 de ani, oamenii au săpat o structură de drumuri care să-i ajute să-și mute bunurile animale dintr-un loc de păscut în altul, între vară și iarnă. Aceste drumuri pe care-și fac acum de cap excursioniștii poartă numele de „caminos reales” și reprezintă o incursiune ireproșabilă în trecutul din Tenerife.
Citește și: Gran Canaria dincolo de plaje
Străbate „camino real” dintre El Palmar și Teno Alto, urcă Valea El Palmar și ajungi încă o dată la concluzia că… îți cam place să te ospătezi; o fostă carieră a săpat în relieful de aici ceva ce seamănă cât se poate de bine cu o plăcintă gata de servire.
Dar înlătură subtil gândurile ce duc către merinde și continuă-ți drumul spre creastă – te așteaptă priveliștile superbe ale Muntelui Teide și, la o aruncătură de băț mai încolo, un vechi cătun numit Teno Alto. Dacă nu-ți vei fi luat mintea de la mâncare (și probabil că nu), aruncă-te într-unul dintre micuțele magazine ce vând tot soiul de brânze de capră făcute în casă, de la cele mai slabe („fresca”) la cele care-ți fac limba să o ia ușor razna („curado”).
Departe să te ții de marile stațiuni
Ei, și dacă tot te bați cu pumnii în piept că tu te-ai săturat de clișee și vrei, din adâncul sufletului, să cunoști cultura din Tenerife, atunci fă bine și ia distanță față de cărările bătătorite. Câteva dintre cele mai prețioase lucruri ale locului sunt de găsit în orășelele micuțe și în satele de pe întinsul insulei.
Să luăm exemplul micului oraș de munte Vilaflor: o fi el situat pe ruta către Parcul Național Teide, dar, din fericire, prea puțini turiști nu se înduplecă să-i străbată străduțele. Investește câteva minute bune pentru a bea o cafea încă și mai bună în Plaza San Pedro și, după ce te simți cu energia sărind de cotele-i obișnuite, urcă spre capela Ermita de San Roque pentru o vedere de ansamblu asupra coastei sudice sau continuă de-a lungul drumului „camino real” până ce dai de rocile Paisaje Lunar, altă dovadă a faptului că atunci când natura se pune să facă o treabă, o dă în bară prea rar, spre deloc.
La 40 de minute de mașină față de Santa Cruz, în Arico Nuevo, își face veacul o comunitate ce trăiește în așezăminte de secol 18. Pe zidurile unor căsuțe albe de poveste cu pervazuri și uși verzi, își croiesc drum flori de bougainvillaea, pentru a-și găsi sfârșitul pe străzile pietruite. Timpul aici pare că și-a încetat galopul, iar pisicile leneșe ce-și întind mădularele în soarele de pe acoperișuri nu sunt tocmai străine de această impresie.
Citește și: Descoperă insula de foc, Lanzarote
Los Silos a fost lăsat de Dumnezeu în regiunea Isla Baja, mai exact, pe terenul înverzit din nord-vestul insulei și i s-a dat sub oblăduire un mic oraș, frumos până la lacrimi, cu străzi atât de înguste încât mai-mai că autobuzul trebuie să încalece pe trotuar pentru a-și face loc, cu o biserică atât de albă încât ai jura că e făcută din glazură de zahăr și cu o piață art nouveau unde prăjiturile făcute în casă fac din îndoială certitudine („Da, nu încep regimul chiar azi.”). Dacă norocul te aduce aici în decembrie, nu pleca acasă de nicio culoare fără să fi trecut pe la festivalul anual de povești.
Cei mai mulți călători neștiutori, se îndreaptă, bieții de ei, către peisajele (deloc de lepădat, ce-i drept) din „satul pierdut” cunoscut drept Masca. Dar la prea puțini le dă prin cap să viziteze orășelul vecin Santiago del Teide. Ce pierd neștiutorii? Ocazia de a călări ponei, de a face plimbările înțesate de capcane din Casona del Patio către biserica San Fernando Rey și de a înfuleca o porție sănătoasă de „arepa” (o pâine de porumb umplută cu ouă, carne, avocado…).
Ce-i ospățu-n Tenerife
Ține-te bine că Tenerife nu se joacă atunci când vine vorba de bucate și ghiftuială.
Cartofii aici sunt cunoscuți sub numele de „papas bonitas” (mai drăgălaș de atât nici că puteau fi numiți) și au fost importați în Insulele Canare pentru prima dată taman din Peru. Asta se întâmpla acum vreo 400 de ani. Fierți în apă atât de sărată încât se procopsesc cu o crustă de sare, cartofii sunt apoi serviți cu sos dulce-picant, iar o bunicuță spanioloaică cu șorț la gât strigă în curte „Papas arrugadas con mojo sunt gata! La masă!”. Traducerea mot a mot nu sună la fel de fermecător (cartofi cu riduri, în sos, dacă te întrebi), dar este unul dintre felurile de mâncare după care localnicii se dau în vânt.
Când vine vorba de pește și fructe de mare, ascultă și bagă la cap. Vieja (sau peștele papagal), nu va câștiga, săracul, niciodată un premiu de frumusețe pentru cum se prezintă în farfurie, dar, ajuns între măsele, își scoate la iveală adevărata valoare. O altă specialitate de pește alb este meruul (caută-l prin meniuri sub denumirea de „cherne”), iar cei cu o vădită înclinație pentru nevertebrate, să încerce caracatița („pulpo”) servită în salate sau pe un pat de legume.
Vinul Malmsey din Tenerife a primit atâta recunoaștere la viața lui, încât lui Shakespeare i-a fost oferit cândva un butoi întreg ca parte din salariul lunar (păi cu asemenea compensații, de drag să tot muncești). Până în zilele noastre, vinurile de aici obișnuiesc să trezească fiori de plăcere pe spatele degustătorilor înnăscuți, iar dacă vrei să testezi (să te îmbuibi cu) spuma spumelor, încearcă Bodegas Monje din El Sauzal sau Muzeul Vinului din apropiata vecinătate.
Citește și: Bucătăria spaniolă – servește o porție din deliciile culinare spaniole
Unde mănâncă diferitele buzunare de călători
De la ieftine, la bizare sau usturătoare pe portofel, gastronomia din Tenerife are de toate pentru toți.
Restaurantele low budget, cele unde fețele de masă nu prea au ce să caute, se numesc „guachinches” și au apărut în număr surprinzător în secolul 17, pe dealurile nordice. Le găsești, de obicei, ascunse în locuri izolate, au un meniu restrâns, vinul este pregătit, cel mai adesea, din via proprietarului, iar vederea prețurilor o să-ți așterne un zâmbet ingenuu pe buze. Cum le găsești? Urcă dealurile La Matanza, El Sauzal sau La Orotova și cască ochii după vreo plăcuță agățată de un copac care să te direcționeze către o „guachinche”.
La o distanță considerabilă de marile hoteluri din sud, o să dai de o puzderie de localuri numite „tinerfeño”. Înainte să întrebi, acestea sunt un soi de restaurante, mai degrabă taverne, cu mâncare puțin sofisticată, scăldată în „vino del pais” (vin local). Un „menu del día” a câte trei feluri de mâncare plus un pahar de vin, nu ar trebui să sară de 45 de lei.
Iubitorii de pește o să se dea în vânt după „cofradías”, restaurantele deținute de pescari, unde nu ai de ce să-ți faci griji că prada nu ar fi proaspătă. Există un astfel de loc excelent în portul din Los Cristianos și încă unul, ceva mai elegant, în Puerto de la Cruz, unde, de pe terasă, ai vedere spre port.
Dacă vrei să te ghiftuiești împărătește, află că Tenerife este singura dintre Insulele Canare care deține restaurante premiate cu o stea Michelin, iar unul dintre acestea, El Rincón de Juan Carlos din Los Gigantes este o afacere de familie. Va trebui să rezervi din timp și să te aștepți la o notă de plată consistentă, dar, vorba’ceea, obrazul subțire cu cheltuială se ține.
Cum petrece Tenerife
Petrecerile din Tenerife nu sunt discrete, nu sunt gri, nu sunt liniștite și nu se termină devreme.
În fiecare februarie, Santa Cruz e în plin Carnaval, chiuind la cea mai mare sărbătoare din Insulele Canare. Petreceri de stradă cu muzică live, mâncare, băuturici și haos ce își găsește sfârșitul când încep să se ițească zorii sunt definiția carnavalului. Așa că, dacă te așteptai la o paradă liniștită, cu oameni așezați cuminte în linie, păcat. Pune-ți în bagaj rochia bună de sâmbătă seară, aruncă-te pe străzile dimprejurul Plazei España după gongul ce anunță miezul nopții și alătură-te miilor de petrecăreți costumați și cu chef de a ucide noaptea.
Dacă întâmplarea face ca, în timp ce te bucuri tu liniștit de vacanța în Tenerife, să îți iasă în cale o ceată de localnici îmbrăcați în rochii tradiționale, aruncând mâncare către mulțimi, din spatele unor căruțe decorate, nu înseamnă că ți-ai pierdut mințile. Cel mai probabil, ai nimerit în toiul unei „romería”, un soi de festival ce sărbătorește recoltarea pământului. Asemenea manifestații se trag din vechi credințe creștine și păgâne și se manifestă sub forma unei adunări de căruțe înțesate cu mâncare și vinuri, conduse de localnici în costume tradiționale, în jurul cărora animalele zburdă libere.
Pe perioada verii, spaniolii de aici au o altă metodă preferată de a se simți bine: se pun pe încins grătare și umplut pahare cu vin pe care le scot la vânzare. Îți cumperi un „vaso” (un mic pahar îmbrăcat în piele și bun de atârnat la gât) și cu ăla te alimentezi din metru în metru de la diferitele cuve, în timp ce dai gata un cotlet de porc sau o porție de ouă fierte.
Festivalul anual Corpus Christi așterne covoare din petale de flori, transformând străzile din La Orotava în artă. Spațiul din fața primăriei este acoperit de un covor creat exclusiv din nisipul Parcului Teide National, iar dacă ești curios cum a luat naștere așa ceva, prezintă-te La Orotava în ziua de dinaintea festivalului, urcă până la balconul primului etaj al Primăriei și urmărește „alfombristas” cum lucrează de zor la capodoperă.
Sub ce acoperiș pui capul pe pernă
Hotelurile-butic din zonele rurale se fălesc cu o popularitate crescândă. Hotel Villalba (prețul unei camere pleacă de la €78 pe noapte), de exemplu, este ascuns în natura orașului alpin Vilaflor și are caracter cât să dea și la alții. Dacă ideea ta de cazare pe care o meriți, implică zeci de bananieri cărora să le dai binețe dimineața, încearcă Hotel Rural El Patio (prețul unei camere pleacă de la €66 pe noapte) în Garachico. În cele din urmă, dacă ai fost tot timpul adeptul satelor micuțe, dar cu iz de basm, La Casona del Patio (prețul unei camere pleacă de la €89 pe noapte) din Santiago del Teide te cheamă la ea.
