Pe scenele lumii cu Maia Morgenstern

Maia Morgenstern este una dintre actrițele din România care  călătorește dincolo de scena de teatru sau platoul de filmare din țară și care lucrează cot la cot cu artiști din lumea întreagă. Tocmai s-a întors din orașul german Dresda, unde a jucat în spectacolul cu distribuție internațională „Empire” și pentru care își face din nou bagajele luna viitoare, când va pleca la Luxemburg, unde are loc următoarea reprezentație.

La vârsta de 56 de ani, Maia Morgenstern are adunate nenumărate povești din călătoriile pe care uneori le-a făcut datorită meseriei sale, iar alteori, mânată de propria curiozitate și, de cele mai multe ori, de prietenii buni pe care îi are.

Cum se vede lumea în prezent prin ochii săi, ce are întotdeauna în bagaje, indiferent de anotimp, ce ar face dacă s-ar întâlni cu Don Quijote, de ce se teme atunci când călătorește, sunt doar câteva dintre întrebările la care ne răspunde în interviul pe care ni l-a acordat.  

Maia Morgenstern admirând căsuțele tradiționale românești din Cheia

Cariera v-a purtat în locuri în care mulți dintre noi visează să ajungă. Care a fost prima destinație în afara României în care ați ajuns astfel și ce ați descoperit acolo?

Țin minte că imediat după Revoluția din 1989 am călătorit pentru prima dată în Franța, la Avignon. Am fost invitați să privim festivalul [de teatru]. Apoi am mers cu Teatrul Național tot în Franța, la Paris.

Marea majoritate a timpului am călătorit și am fost cu spectacole de teatru în turnee, în deplasări, într-o mulțime de locuri din țară și din străinătate – în Europa, la Moscova, la Sankt Petersburg, peste Ocean, în Canada și Statele Unite ale Americii.  

Ce a însemnat pentru dvs. acest schimb la nivel personal? S-a întâmplat să simțiți anumite bariere la nivel de comunicare / percepții / atitudini sau, din contră, să descoperiți asemănări?

M-am întâlnit și cu regizori și cu actori din afara țării, după filmul pe care l-am făcut cu maestrul Lucian Pintilie [„Balanța”, 1992], prezentat la Cannes [1992]. Am avut șansa și s-au legat lucrurile. Nu imediat, în timp.

L-am întâlnit pe domnul Theo Angelopoulos și am jucat în filmul său „Privirea lui Ulise”. Apoi Shaila Rubin, directoarea de casting a lui Mel Gibson, a văzut filmul „A șaptea cameră”, făcut de Márta Mészáros și i l-a prezentat domnului Mel Gibson, care m-a invitat să joc în filmul „Patimile lui Hristos”. Au urmat conferințele de presă în SUA, unde am călătorit cu bune și cu rele. Vorbim de ceva ce s-a întâmplat acum 14 ani, imediat ce filmul a ieșit, în februarie 2004. Organizarea călătoriei a fost făcută la cel mai atent și înalt nivel, însă s-a întâmplat să ajung acolo înaintea tuturor. Hotelul era grozav – Four Seasons din Los Angeles –, totul era pregătit în cele mai mici detalii, mai puțin un amănunt. Mi-au cerut actele și cardul bancar. Pe vremea aceea nu aveam card. Am fost trimisă la poartă. Imediat a venit toată echipa de producție, și-au cerut scuze, dar primul impact a fost: „La poartă! Nu ai card de credit? La poartă!”

O întâlnire mai recentă cu actori din diferite colțuri ale lumii a fost la Dresda, în Germania, de unde tocmai m-am întors. Am fost cu spectacolul „Empire”, o producție berlineză în care am alături, pe scenă  doi colegi actori din Siria și unul din Grecia.

Am jucat și în alte orașe din Germania,  Elveția, Franța, Polonia, Olanda. Acum urmează Luxemburg. Indiferent de naționalitate, suntem uniți de dorința de a face teatru, de a face spectacol. Cred că ne completăm curiozitatea, onestitatea și buna-credință. Dorința de a comunica și de a cunoaște cât mai multe lucruri duce la o atitudine deschisă, onestă, respectuoasă, ce poate să facă numai bine!    

Maia Morgenstern pe străzile Berlinului

Vi s-a întâmplat ca o călătorie să fie o sursă de inspirație pentru un rol de film / teatru?

Fie că am călătorit la Odessa, în vara aceasta, sau în Elveția, Suedia, Danemarca ori peste Ocean, încerc, de fiecare dată, să înțeleg și să învăț cât mai mult din tot ce mă înconjoară.

 Dar viceversa, un film / o piesă de teatru să vă inspire să călătoriți către un anumit loc?

Spectacolul „La ordin, Führer!” vorbește despre Austria și despre Graz, între altele. Am jucat la Graz, apropo de spectacolul „Empire” și am fost în locurile despre care vorbeam în spectacol.

Care dintre abilitățile care definesc meseria de actor credeți că vă ajută atunci când călătoriți?

Atenția.

Când spuneți stop, e timpul să plec într-o vacanță?

Niciodată! Doar atunci când prietenii buni, oamenii care îmi sunt foarte apropiați, când îmi spun ei: „Stop! E timpul să pleci într-o vacanță.” Atunci sunt foarte mândră de mine și îi ascult.

Cum alegeți destinațiile de călătorie în general? Ce vă face să optați pentru o anumită țară în detrimentul alteia?

Marea. Îmi place foarte mult. Și mă las condusă de oamenii în care am mare încredere să descopăr muntele.

Maia Morgenstern bucurându-se de briza mării, în Constanța

Faceți drumeții?

Am început, însă mi-e teamă. N-am știut că sunt un om al muntelui, dar descopăr această bucurie alături de oameni pe care îi prețuiesc și în care am deplină încredere.

Care sunt cele trei destinații în care ați reveni oricând în vacanță?

În câteva insule din Grecia, pentru mare. În Polonia, la Cracovia, unde am fost profund impresionată de istoria locului. La Sankt Petersburg, în Rusia, pentru că sunt fascinată de misterul, istoria și măreția acestui oraș. Sunt atât de multe de studiat, de învățat, de iubit.

Scoția mi-a mai plăcut foarte tare, frumusețea Irlandei, de asemenea, care este de-a dreptul sfâșietoare, o frumusețe aspră.    

Și trei destinații pe care vă doriți să le vizitați?

Groenlanda – sunt atrasă și fascinată de peisajul polar. Îmi imaginez tot felul de lucruri despre acele locuri și aș vrea să văd dacă e așa sau nu.

În India, în Orientul foarte îndepărtat sau China – pentru a descoperi cultura lor.

Aș vrea să descopăr și Munții Apuseni de la noi din țară.

Maia Morgenstern în comuniune cu natura la Cheia, în România

Când ați simțit cel mai puternic „aș vrea să-mi petrec tot restul vieții aici?”

În București. Aici e acasă. Depinde de tine – te și plictisești, ai da să și fugi din când în când, dar ai face și ordine și ți-ai face cuibul.

Sunt un om căruia îi place să creadă că depinde foarte mult de felul în care își organizează cuibul. O să mă simt bine dacă mă voi implica, dacă voi pune osul la treabă.

Ce amintiri legate de călătorii aveți din copilărie?

Copil fiind, pentru prima oară am călătorit în afara țării cu părinții la Chișinău, în Republica Moldova, de unde era familia tatălui meu. Cea mai vie amintire este de atunci, de când mă jucam cu copiii în curtea interioară. Am fost și în Ucraina, la una dintre mătuși.

Cine a fost deseori alături de dvs. și v-a încurajat să pășiți pe drumuri nestrăbătute încă?

Au fost prietenii, oamenii care au răbdare cu mine.

Vorbeam despre faptul că am o relație de tatonare cu muntele, de distanță, respect și teamă față de el. Acești prieteni sunt oameni care iubesc cu adevărat muntele și încet, încet, pas cu pas, îmi arată cum să iubesc, să respect și să mă cunosc pe mine în relația cu muntele.

Cum vă pregătiți pentru o călătorie? De unde vă informați legat de următoarea destinație?

Am o mare calitate: îmi iau minimum de bagaj, pe care îl împachetez foarte repede.

Încerc să citesc ghiduri și site-uri de turism, să mă informez în legătură cu locul spre care plec. Atunci se fac conexiunile și mi se pare mie că descopăr locul mai bine în avans.

Dar cele mai importante sfaturi le primesc de la bunii mei prieteni – Familia Ciubotaru, medici amândoi, oameni ce iubesc, călătoresc și învață istorie și geografie și fac conexiuni. Domnul doctor Vasile Ciubotaru, neuro-chirurg și șeful secției de Neuro-chirurgie de la Spitalul Bagdasar-Arseni, și doamna doctor Anca Ciubotaru. Ei au stârnit în mine gustul și curajul de a călători.

Un lucru nelipsit din bagajul dvs. de mână.

O haină pentru vreme rea, ușoară și groasă, dar pe cât se poate, din materiale naturale: lână, bumbac sau mătase. Fie că e august, că mă duc într-o destinație în care e limpede că va fi cald, o haină groasă nu-mi lipsește. Și un șal.  

Maia Morgenstern – plimbare pe străzile însorite din București

Care și unde a fost cea mai bună mâncare tradițională pe care ați descoperit-o în călătoriile dvs.?

În Israel. Humusul m-a cucerit.

Sunt conservatoare și în călătorii sunt foarte atentă la ce mănânc, să nu sufăr din cauza vreunei tulburări gastrice.

Dar cea mai ciudată mâncare?

În India sau China, unde mi-aș dori să ajung, este probabil să am probleme cu alimentația, însă am încredere în orez. (râde) Cu orez voi supraviețui.  

Care este cea mai impresionantă întâlnire cu un localnic pe care ați avut-o în călătorii?

Conversațiile purtate cu oamenii din comunitatea druză din Israel. M-au fascinat ochii lor albaștri, seninătatea și loialitatea acelor oameni care își trăiesc viața frumos, demn, curajos.

Dacă ați putea face un turneu în jurul lumii cu o personalitate – din vremuri trecute sau prezente –, cu cine ați pleca la drum și de ce?

Cu Don Quijote. Visul său, ca personaj, așa cum l-a creat autorul Miguel de Cervantes, dar și cum a fost conturat, apoi, în filmografie și în percepția oamenilor, este să dăruiască lumii o picătură de frumusețe, să învingă răul. El prețuiește femeia, vede frumosul și are curajul de a porni către necunoscut. Eu nu am curajul lui Don Quijote, dar alături de el aș porni.   

În ce context vă este mai greu să vă adaptați atunci când călătoriți?

Întârzierile mă panichează. În mine există spaima de a nu mă rătăci, aș vrea lucrurile să fie foarte bine puse la punct mereu.

Un suvenir pe care l-ați cumpărat sau l-ați primit din / în călătoriile dvs., care ocupă un loc aparte în suflet.

Un vas de ceramică din Grecia. Nici nu știu dacă are sau nu o valoare arheologică, dar prietenii care mi l-au dăruit sunt prieteni atât de buni, atât de minunați. De exemplu, Christos Papoutsakis, arhitect, care din păcate nu mai este printre noi, dar a fost unul dintre oamenii care au militat și s-au luptat pentru a aprinde luminile, din nou, în Acropolis, pentru a reda demnitatea și a atrage atenția lumii asupra importanței, frumuseții și măreției Acropolelor.

Trei filme sau cărți pe care le recomandați celor care caută inspirație și curaj să descopere teritorii și culturi diferite.

Vă recomand „Povestea despre dragoste și întuneric” de Amos Oz, „Sărbătoarea țapului” de Mario Vargas Llosa, „Război și pace” de Lev Tolstoi –, atât filmul, cât și cartea.

Ce ați învățat despre dvs. și despre lumea din jur, călătorind?

Și teama, și curajul. Am descoperit cât de dor îmi e, cu câtă bucurie mă întorc într-un loc. Am descoperit curiozitatea în fața necunoscutului și bucuria descoperirii lui pe pielea ta, nu doar din cărți și filme. Am mai descoperit acea oboseală plăcută din călătorii și cum să fac fotografii.