Se întâmplă lucruri, iar nouă ne crește inima când vedem asemenea inițiative civice. Ne-a ajuns la urechi zilele-acestea cum că un grup de voluntari hotărâți a pornit să salveze părțile de București care au cea mai mare nevoie. Există nu mai puțin de 98 de zone presupus-protejate, colțuri de capitală care, deși au o valoare incontestabilă, pare că pierd lupta cu timpul.
De Asociația ARCEN probabil ai auzit sau poate ai făcut chiar și un tur pe străzile bucureștene alături de ei. Acest ONG își pune, de 10 ani, toate forțele în promovarea patrimoniului bucureștean. Ei bine, aceiași tineri voluntari și-au suflecat mânecile și s-au pus pe treabă, deciși să nu lase aceste zone sensibile în voia sorții. Proiectul Catalog București reprezintă un inventar al tuturor clădirilor din spațiile protejate, completat cu starea lor de degradare, riscurile de prăbușire și modificările care se fac pentru a preveni acest lucru.
Dacă ți-ai scos pălăria în semn de considerație, îi poți susține contribuind la campania de crowdfunding existentă aici sau cu un atât de apreciat share la acest articol pentru a transmite mesajul mai departe!
120 de voluntari și 20 de specialiști lucrează de zor la crearea unei platforme interactive online, accesibilă oricui își dorește să descopere părțile mai puțin evidente ale capitalei, acelea care, deși o merită din plin, nu și-au croit drum pe toate broșurile turistice. Andreea Apostu de la ARCEN ne vorbește mai jos de 5 dintre aceste clădiri de care, foarte probabil, nu ai auzit încă.
1. Castelul de pe Mămulari
În București nu există castele medievale: cea mai veche locuință, Casa Melik, datează abia din secolul al XVIII-lea și adăpostește în prezent Muzeul Theodor Pallady. În schimb, poți găsi în plimbările tale câteva „castele” moderniste – mici imobile Art Deco cu turnuri ce ascund casa scărilor, intrări unduitoare și creneluri decupate de unghiuri îndrăznețe.
O astfel de enclavă interbelică, plină de nostalgie, se află pe Intrarea Mămulari, la limita demolărilor ordonate și neterminate de Ceaușescu la sfârșitul anilor ’80. Te cuprinde tristețea când vezi tencuiala coșcovită și splendoarea ruinată a clădirii, dincolo de care se înalță un zid de construcții lipsite de personalitate. Cartierul evreiesc abundă în astfel de mici insule moderniste, așa că dacă te pasionează interbelicul, nu ezita să faci un tur pe străzile sale întortocheate.
2. Bătrâna de început de secol
La intersecția străzilor Romulus și Logofăt Udriște veți zări, în spatele unui imobil modernist din anii ’30, o mică și cochetă casă de început de secol XX, construită în stil Belle Époque. Este una dintre acele clădiri ale vechiului oraș-grădină, astăzi aproape dispărut.
Deși curtea este în prezent la fel de abandonată ca locuința, nu e greu să îți închipui spațiul acesta plin de vegetație, cu câte o trăsură sau două trase la scară și domnișoare trecând grăbit sub marchiză, nu care cumva să le ude ploaia sau ninsoarea.
Așa bătrână cum este, cu marchiza ruginită și scheletică, cu pereții vopsiți parțial într-un alb spălăcit, clădirea își păstrează farmecul, căruia i se adaugă melancolia decrepitudinii. Romantismul s-ar putea naște din nou în Bucureștiul secolului XXI, în preajma atâtor case devenite ruine.
3. Pepite Art Nouveau
Ferestre delicate și originale găsești deseori prin București, trebuie doar să fii atent la detaliile clădirilor pe lângă care treci. Într-o zonă iarăși oropsită și parțial abandonată a orașului, la întâlnirea străzilor Negustori și Paleologu, se află una dintre puținele clădiri cu adevărat Art Nouveau din București. Realizată după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, casa Romulus Porescu surprinde prin ochiul circular cu care privește drept în inima intersecției.
Dincolo de structura ternară, fereastra deține și vitralii cu motive vegetale, pe care le poți admira mai ales la căderea nopții, când se aprind luminile în casă. Din păcate, recent clădirea a început să sufere câteva modificări în zona mansardei, ce nu țin cont nici de specificul clădirii, nici de cel al zonei și care ar trebui sancționate prin lege.
4. Ghici ciupercă, ce-i?
Am vorbit despre turnuri, castele, așa că de ce nu am vorbi și despre… pălării ? Pe Intrarea Spătarului puteți găsi un fel de ciupercă cu pălărie, simpatică și elegantă, proiectată de prima femeie arhitect din România, Victoria Andreescu-Haret.
Cu două intrări simetrice și foarte apropiate, dar mai ales cu arcadele sale înalte, străjuite de coloane neo-românești, clădirea domină peisajul arhitectural din jur. La fel ca tot cartierul Armenesc, casa are o doză de intimitate și discreție. Cu clădiri mici, de doar câteva etaje, cu grădini pline de vegetație, este locul ideal pentru a te plimba după lăsarea nopții primăvara și vara, când caprifoiul sau socul își întind parfumurile ca pe niște capcane foarte dulci.
5. Orașul fantastic
Am trecut prin cartierul Armenesc și cel Evreiesc, două zone cu o coerență urbanistică uimitoare, pusă în pericol, după 1989, de indiferență, neglijență, dar și de mutilările unor renovatori neiscusiți, și nu se putea să ratăm și a treia zonă visătoare a capitalei, situată cumva între cele două: Mântuleasa.
Luați aminte, locul e cunoscut în literatură ca fiind prielnic pentru întoarceri și ieșiri din timp, așa că înarmați-vă cu o doză serioasă de precauție când mergeți la plimbare. Nu întâmplător Eliade a dezvoltat o formă avansată de nostalgie pentru această stradă și împrejurimile ei, dedicându-i o nuvelă fantastică – în special toamna, când totul e cuprins de focuri blânde, zidurile par mai pline de viață și de amintire. Vă sfătuim să vă plimbați agale în lumina după-amiezei și să admirați grădinile cuprinse de somn, rămase parcă foarte singure în orașul acesta abandonat de locuitori.
Citește și:
